sigla Cuvintele lui Stefan
  • Cuvinte
  • Linii și hașuri
  • Povești
  • Rime
  • Newsletter

Mormintele din Atuan

de Ursula K. Le Guin

Tipărită la editura YoungArt

Acesta este cel de-al doilea volum al seriei Pământșimare, un univers care se tot extinde de-a lungul volumelor. Ambele cărți au fost publicate de editura YoungArt și sunt mai mult decât convins că și celelalte patru volume apărute în engleză vor fi traduse tot de către ei.

Tenar este o mică fată din Atuan, care de la naștere a fost aleasă Preoteasa Mormintelor, fiind o presupusă reîncarnare a celei ce murise când Tenar se năștea. Astfel, de la vârsta de 5 ani, împotriva voinței mamei, a fost luată de acasă și instruită în cultul Celor Nenumiți, devenind unealta manifestărilor acestora. Nu doar că a fost despărțită de familie, dar și numele i-a fost „devorat” de aceste divinități, rebotezată ca fiind Arha (cea Devorată). Treptat, acomodându-se cu noua ei viață, nici nu mai simțea nevoia de a alterna activitățile sale zilnice, fiind singura ce intra în locurile sacre din Labirintul Mormintelor din Atuan, reușind și să iasă. Se zicea că ceilalți ce intrau încercând să fure nu mai găseau ieșirea, asta neîmpiedicând hoții să își caute norocul prin tuneluri. Într-o anumită zi din mulții ani petrecuți de Arha în Mormintele din Atuan, acolo unde accesul bărbaților era interzis, magul pe nume Ged din precedentul volum intră la rându-i în Labirint. Preoteasa acelor morminte îl descoperă și acțiunea poveștii, pe care vă invit să o lecturați, ia o întorsătură neașteptată.

Precum și în prima carte, a cărei recenzie o puteți citi aici, depinzând de cultura fiecăruia, vom avea o surpriză plăcută reîntâlnindu-ne cu influențele lui J. R. R. Tolkien în opera Ursulei K. Le Guin. De la magicienii descriși, precum protagonistul Ged, până la inelul lui Erreth-Akbe ori jocurile de cuvinte folosite, regăsim din magica lume tolkeniană. De asemenea, Le Guin declara că influențele sale au fost mult mai variate, inspirându-se din Dante Alighieri ori mitologia greacă în crearea tărâmurilor din poveste.